Pe 29 septembrie, blogosfera românească și-a dat întâlnire la JW Marriott Grand Hotel București. Timp de o zi, studenți pasionați, digital manageri, specialiști în PR, bloggeri, vloggeri și instagrammeri au participat la Webstock, cel mai mare eveniment de Social Media din România.

Fiindcă nu puteam rata o oportunitate de a fi la curent cu ultimele trenduri din domeniu, membrii comunității noastre au spus „Da!” experienței Webstock. Pentru prima oară în cadrul evenimentului, am pășit fără așteptări și am reușit să plecăm de-a dreptul impresionați, am interacționat cu speakerii evenimentului și am aflat insight-uri actuale de la specialiștii din domeniu.

Conferința de deschidere, intitulată „Social Media Talks”, a reușit să seteze tonul pentru excepțional, impresionând prin poveștile și experiențele trăite de Alex Gâlmeanu, Lucian Mîndruță, Matei Dima și Marius Manole. Întrebările cu substanță ale Cristinei Bazavan au construit un parcurs lin al dialogului, iar două ore au trecut ca un fulger prin fața fiecărui participat. În fiecare moment, oscilam între a imortaliza momentele în online sau a ne bucura de moment și a fi actorii offline-ului.

Al doilea moment principal al evenimentului a fost reprezentat de conferința intitulată „Finding Inspiration”. Deși subiectul principal a fost concentrat în jurul motivației și pasiunii, alegerea speakerilor și melanjul dintre domeniile de activitate au conferit cu siguranță doza de „wow” a sesiunii. Ionuț Budișteanu și Claudiu Butacu ne-au convins, prin poveștile lor, că antreprenoriatul și dezvoltarea unor start-up-uri sunt posibile și în România, dacă ești suficient de încrezător în ideile tale. Momentul culminant a fost cu siguranță marcat de Alin Preda și echipa MApN, care au demonstrat că inițiativele din Social Media nu reprezintă doar simple campanii, ci o încercare de a schimba mentalități, de a dărâma barierele rigidității și a construi o legătură mai puternică între comunitățile din România și autoritățile statului.

Atât pauzele dintre conferințe, cât și dintre sesiunile de workshop-uri au fost antrenate de companiile partenere ale evenimentului. Fiecare moment a reușit să fie despre crearea unei experiențe.

În a doua parte a zilei, ne-am confruntat cu una dintre cele mai mari probleme ale ediției. Cele trei sesiuni de conferințe desfășurate în paralel, cât și listele atractive de invitați, ne-au creat mari probleme în alegerea unui singur topic de interes. Din dorința de a participa atât la „Instagram Session”, cât și la „Influencer Marketing Session”, am sfârșit prin a ne petrece cele două ore în picioare. Deși ambele săli atinseseră capacitatea maximă, nu am regretat absolut nicio clipă, fiind complet animați de dezbaterile dintre speakeri, cât și de sfaturile concrete pe care am reușit să le obținem din partea acestora.

Pentru ultima sesiune, am ales să participăm integral la „Blogging Session”, fiind captivanți încă o dată de selecția speakerilor. Organizatorii au reușit să aducă la aceeași masă un blogger de lifestyle, un vlogger, un realizator de podcast-uri și doi reprezentanți ai unor agenții de publicitate. Aceștia au răspuns punctual la întrebările publicului și au reușit să ne împărtășească insight-uri relevante din experiența lor din mediul digital.

Gala Webstock Awards a fost și ea plină de surprize, existând douăsprezece categorii de premiere și fiind alese cele mai bune proiecte și campanii desfășurate în mediul online în ultimul an. La finalul zilei, distracția a fost asigurată de POW WOW, fiind ocazia perfectă de a profita de un moment de relaxare și de a consolida legăturile create pe parcursul zilei.

Deși inițial credeam că programul va fi unul obositor și conferința ar fi putut fi desfășurată pe parcursul a două zile, la finalul evenimentului, energia generală a reușit să ne reîncarce constant bateriile. Am plecat cu multe idei deștepte, încrezători că, în edițiile viitoare, poate unul dintre noi se va afla pe scena evenimentului.

Arhivă foto: Webstock.