Salut!

Eu sunt Vladimir Deliu. Nu vă spune nimic numele ăsta unora dintre voi. Sunt noul manager Business Club. Ce este Business Club? O comunitate cu o tradiție de peste 12 ani, pornită de niște studenți entuziasmați de antreprenoriat și business. În fiecare an se schimbă conducerea, în fiecare an apar noi membri care își pun amprenta, pentru început în organizație, ca apoi să facă o schimbare în societate.

Și de ce blog? Vrem ca acest blog să devină o sursă de inspirație pentru studenții pasionați de antreprenoriat. Cum? Prin sharing de experiență, a mea, a membrilor activi din organizație, alumni cu care ne mândrim, parteneri, poate niște sfaturi și sharing de know-how, interviuri cu antreprenori și alți oameni de succes, testimoniale relevante și, de ce nu, live blogging de la diverse evenimente și conferințe de business.

Am început cu un testimonial al managerului Business Club 2011 – 2012, Marius Iosef Stoian. Ce urmează de acum încolo? Veți vedea …