Bonjour!

Înainte să încep să va povestesc una, alta,  am să mă prezint. Eu sunt Paula, studentă în anul doi la contabilitate, m-am alăturat Business Club nu de foarte mult timp şi tot ce pot să va spun este că sper să rămâneţi curioşi până la finalul acestui post.

Dacă săptămâna trecută Mădălina v-a povestit despre perioada de probă şi oamenii din Business Club, ei bine, haideţi să vă povestesc şi eu despre „peripetiile” de până acum. Şi pentru că v-a spus despre echipa care a luat primul loc la vânzările din a două săptămâna de probă, vă voi spune şi eu ceva: eu am făcut parte din echipa care a luat locul doi şi am vândut prăjiturele de ciocolată cu bezele, ornate cu cocos colorat.

Le spun „prajiturele” pentru că nu ar fi sunat prea frumos dacă vă spuneam din prima că am umplut aproximativ 500 de cutiuţe cu puţină ciocolată de casă şi am pus câte o bezea în fiecare, nu? Totuşi, ideea nu era să obţinem profit, ci să vedem ce înseamnă o vânzare directă. Dacă ne şi distram, cu atât mai bine. Dar veţi citi mai multe un pic mai încolo.

În primul rând, trebuie să mărturisesc faptul că nu aş fi crezut niciodată că o organizaţie studenţească poate să schimbe un om atât de mult- în bine, evident. Înainte să trec la detalii, haideţi să va spun cum mi-am făcut eu „intrarea” în perioada de probă.

Într-o zi obişnuită de facultate, în timp ce mă tot mutam dintr-o sală în alta, trec pe lângă standurile organizaţiilor studenţeşti. Nu foarte interesată, îmi continui drumul spre amfiteatrul în care aveam următorul curs. Deşi nu aveam vreun gând să întru într- organizaţie, mă uitam totuşi destul de atentă la pliantele şi afişele lor- sunt un om curios. Din nu ştiu ce motiv, iau totuşi un pliant de pe una din mesele de pe culoar şi mă uit. Sperăm să găsesc ceva interesant. Fără să citesc mai nimic de pe acea bucăţică de hârtie, o întorc, în speranţa că îmi va plăcea mai mult ce o să găsesc…şi exact aşa s-a întâmplat!

„Business Club”, primele cuvinte care mi-au sărit în ochi şi aparent, ultimele. Nu ţin minte să mai fi citit altceva de pe acel pliant. „Pare interesant”, m-am gândit eu, încă nu foarte hotărâtă. Am decis totuşi să ajung în amfiteatru şi să întru pe site-ul lor, să aflu mai multe. Foarte multe nu pot spune că am avut timp să citesc, din moment ce profesorul a intrat mai devreme şi a început să dicteze înainte să se secured.onlinegambling2014.com aşeze la catedră. Dar un lucru era sigur: acum eram curioasă.

Toată ora nu am făcut altceva decât să prind acele momente de pauză, când profesorul-în sfârşit- nu mai dictează, ci vorbeşte liber cu studenţii săi. Ce altă ocazie mai bună să te foloseşti de internetul de pe telefon?

M-am uitat rapid pe site şi fără să ezit prea mult, am completat formularul. Acum tot ce mai aveam de făcut era să sper că mă cheamă la interviu.

Interviul a venit, din fericire. Atât de multă fericire încât am ajuns cu mai bine de 20 de minute mai devreme, de frică să nu întârzii, după bunul obicei. După interviu, mai aveam doar de aşteptat rapunsul: dacă întru sau nu în perioada de probă.

Perioada de probă a venit şi ea! „Ce uşurare, bine că m-au acceptat!”, m-am gândit eu, „Iar acum doua saptamani de proba!”, am gandit apoi.  Nu crezusem nici măcar o clipă că un plan de afaceri si fabricarea unor produse vor apropia opt oameni-atatia eram in echipa- atat de mult intr-un timp atat de scurt. Am pornit de la a face cunostinta unii cu altii si fiind complet straini si am terminat prin a fi un intreg. Veti afla imediat mai multe!

Prima întâlnire a celor ce urmau să între în perioada de probă…nu ştiu cum a fost. Am lipsit. Din relatările colegilor, ştiu că am fost singura absentă şi că la un moment dat se făcuse o foaie A4 cu numele meu. Nu mai trebuie să vă spun că la următoarea întâlnire, trebuia doar să spun cum mă cheamă şi toată lumea ştia deja cine sunt: „Aaa, eşti Paula care a lipsit!”.  Mă simţeam foarte penibil de fiecare dată când mă prezentam, dar dacă nu ştiam să fiu punctuală şi ratasem o întâlnire, aşa îmi trebuia. Mi-am cunoscut totuşi echipa-o echipă foarte reuşită- şi coordonatorii. Eram în continuare curioasă şi entuziasmată că am intrat în perioada de probă, îmi plăceau colegii, totul părea că va fi numai bine.

Planul de afaceri pe care a trebuit să îl facem în prima săptămâna a perioadei de probă nu a fost tocmai un succes. A fost mai degrabă un dezastru: un amalgam de informaţii, motive subiective şi nici măcar o cifră corectă la partea financiară.

În cele din urmă, nu trebuia să convingi pe cineva să îţi finanţeze ideea; „ideea”  era simplă: lucrul în echipă şi să înveţi să te mai distrezi, chiar şi când mai sunt 20 de minute până la deadline, iar planul tău de afaceri nu are suficiente date.

După prima săptămâna, a urmat un team building. Toate bune şi frumoase, până la momentul în care fiecare primea feedback. Fiind o persoană destul de timidă, în general, evident că pe foaia mea, la partea cu minusuri, în afară de „timida” sau „retrasa” nu se putea citi altceva. Dar lucrurile aveau să se schimbe.

Va spusesem mai sus că în a doua săptămână am vândut „prajiturele” şi am reuşit să ocupăm locul doi în „clasamentul” echipelor. Ei bine, cu toate ca abia aşteptam să termin, la sfârşit mi-am dat sema că m-am distrat. Defapt, cu toţii cred că ne-am distrat. Am fost uniţi, ne-am ajutat, ne-am enervat, am râs, iar la un moment dat eram atât de emotionati, incat faceam haz de necaz. Dar ne dădeam silinţa, iar în cele din urmă acesta era cel mai important lucru.

După două săptămâni intense, am fost acceptată în Business Club. Pot să spun că a fi acceptat în Business Club nu înseamnă numai faptul că eşti membru, ci că eşti acceptat ca persoană. Eşti acceptat şi cu bune şi cu rele, iar eu fiind destul de introvertită, am apreciat cel mai mult acest lucru. Pe lângă faptul că relaţiile s-au strâns foarte repede, fiind printre oameni cu care aveam multe lucruri în comun,  m-a făcut să simt că mi-am găsit locul.

Cât despre cum te poate schimba o organizaţie studenţească, am să vă să spun pe scurt. Va amintiţi de feedback-ul de care vă povesteam că l-am primit în perioada de probă, nu? Ei bine, acum nu foarte mult timp am avut ocazia să particip la un training şi am fost pusă lângă nişte oameni pe care atunci îi vedeam prima dată. După câteva exerciţii şi întrebări, a fost nevoie de feedback la sfârşitul trainingului. După o lună de Business Club, după o lună în care am tot cunoscut oameni noi, m-am obişnuit cu lucrul în echipă, chiar dacă era alături de oameni pe care îi vedeam prima oară, ştiţi care a fost feedback-ul primit?

Majoritatea sunau cam aşa: „pari o persoană foarte deschisa” sau „este uşor să lucrez cu tine”. Nimeni nu mai era de părere că eram retrasă ori timidă. Şi am stat atunci şi m-am gândit: dacă s-au schimbat aceste lucruri în atât de puţin timp, oare câte altele se vor mai schimbă?

Eu cred că se vor mai schimba şi îmbunătăţi multe lucruri. La urma urmei, cât trăim învăţam. Cine s-ar fi gândit că un pliant micuţ, luat în grabă şi citit pe ascuns în timpul unui curs mă va aduce aici, alături de nişte oameni extraordinari, lângă care să simt că mi-am găsit locul şi mă va face să scriu aproape 2 pagini? Şi toate acestea pentru că, într-o zi, treceam pe un hol oarecare, în drum către următorul curs.

Concluzia: nimic nu este întâmplător.

 

Paula Nicolau