Dragă studentule,

Știm, știm. Ești bombardat cu oportunități: oferte de la asociații studențesti, proiecte, internship-uri, job-uri, Work and Travel, Erasmus și unde mai punem că facultatea ocupă mare parte din timpul tău? Și noi suntem în aceeași situație.

Știm cum e să vrei mai mult de la tine, să vrei sa iei parte la cele mai prolifice experiențe și să înveți cât mai mult. Și deși NU ne place să fim oportuniști, cu atâtea oferte în jurul nostru, trebuie să alegem oportunitatea care este cea mai potrivită și care ne aduce cele mai mari beneficii.

Despre asta îți scriem azi. Vrem să îți arătăm, prin exemple clare, cu ce poți rămâne după experiența Business Club. Când totul va fi zis și făcut, după 2 ani plini de provocări, învățare, distracție și antreprenoriat – tu cu ce rămâi?

Și îți vom arăta asta prin exemple clare, prin poveștile alumnilor noștri. Ei au făcut parte, acum câțiva ani, din povestea Business Club. Au trecut, la fel cum vei trece și tu, printr-o perioadă de probă, una de învățare accelerată, urmate de implementare de proiecte și un an întreg de mentorare pentru noii membri.

Privind retrospectiv, ei pot observa cu adevărat care a fost impactul Business Club în dezvoltarea lor antreprenorială și îți pot da sfaturi cu adevărat valoroase.

Comunitatea Business Club reprezintă pentru mine locul de unde mă inspir, unde am acces la network de calitate și unde am legat prietenii durabile. Mulți spun că în antreprenoriat îți trebuie noroc. Antreprenor fiind, cred foarte mult că norocul este de fapt momentul în care competența întâlnește oportunitatea. Implicați-vă cu seriozitate și dăruire în Business Club și veți deveni din ce în ce mai norocoși!
Daniel Cristescu, Founder @piesacupiesa.ro, Business Development Executive @ Auto Cris
Alumnus Business Club 2013

La finalul a 2 ani intenși, fiecare a pornit pe căi diferite. Mulți s-au angajat, mulți au lansat afaceri noi, unii și-au continuat studiile. Când au devenit alumni, fiecare avea în minte o nouă cale pentru sine însuși.

Momentul în care am devenit Alumna Business Club a coincis cu startul carierei în Private Equity, lucrând în acel moment într-o structură mică de Private Equity Consulting. Am știut că vreau să lucrez în Finance de când am intrat în BC, însă nu știam exact ”ce fel de finance” o să fac.

Ana M. Andrei, Associate Financial Analyst  @Private Equity Partners
Manager Business Club 2016-2017

Când am devenit Alumnus deja lucram împreună cu Matei Poleanu, pe care l-am cunoscut în Business Club, la startup-ul nostru, Livrăm Dulce. Eram în etapa în care de abia începusem să conturăm ideea și să ne dăm seama în ce direcții ar trebui să mergem.

Mihai Stoicescu, Co-Founder @Livrăm Dulce, Partnership Succes Manager @How to Web
Alumnus Business Club 2016

Întrebarea este: cum i-a ajutat experiența Business Club să își îndeplinească obiectivele?

Ana spune:

Am considerat întotdeauna că unul dintre cele mai mari asset-uri ale Business Club este comunitatea la care ai acces. Aceasta a fost cea mai mare influență a BC-ului asupra mea: oamenii care m-au ajutat să gândesc rațional atunci când am fost copleșită de emoții sau insecurități, să fac alegerile potrivite pentru mine și care m-au încurajat să fac următorul pas atunci când mi-a fost teamă.

Ana M. Andrei, Associate Financial Analyst  @Private Equity Partners
Manager Business Club 2016-2017

Și Mihai ne transmite că:

Business Club m-a ajutat să intru în contact direct cu mediul de business (antreprenori de succes/startup-uri/evenimente relevante), să îmi dezvolt anumite skill-uri, să cunosc oameni frumoși cu care pot lucra și cu care mă pot distra.
Cel mai de folos a fost atunci când am început să lucrez cu Matei la Livrăm Dulce și am apelat la alumni și la comunitate, care ne-au ajutat încă de la început.

Mihai Stoicescu, Co-Founder @Livrăm Dulce, Partnership Succes Manager @How to Web
Alumnus Business Club 2016

Dacă nu te-am convins încă, ne-am gândit și la o listă de domenii în care ai putea să te dezvolți profesional și pentru care experiența Business Club ar fi relevantă.

– Antreprenoriat – startups & IMM

– Vânzări

– Comunicare & Marketing

– HR & People Ops

– Organizare de evenimente

– Zona corporate

– Finanțe și investiții

– Sectorul non-profit

– Consultanță în afaceri

– Accelerare și incubare de afaceri

Iar noi, echipa Business Club 2019, cei care îți vor fi buddy în perioada de probă și te vor ghida în aventura ta antreprenorială, ți-am povestit deja experiențele noastre. A fost un an minunat pentru noi și de abia așteptăm să creăm cea mai tare experiență studențească pentru tine.

Acestea fiind spuse, rămâne doar să ne vedem la interviuri! Și nu uita, dacă mai ai intrebări, pagina noastră de facebook și cea de contact de pe site îți sunt mereu la dispoziție.

 

Waiting to meet you,

your Business Club